Bucuresti

Venim. Si nu plecam cu mana goala!

Vama se amana, din cauza vremii, cu alte cuvinte as spune ca nu este user-friendly, pacat. Mi-ar fi placut sa-mi incarc/descarc bateriile, sau macar sa scap de oras, sunt neproductiv, n-am chef de nimic, nici chiar de ceea ce trebuie sau ceea ce mi-am propus sa fac: sa lecturez un pic, sa aprofundez dintr-ale “piarului”. Se cere! Inca este timp. Dupa parerea mea (neprofesionist) avem prea mult timp pentru brieful final. Am nevoie de un deadline, de agitatie si de stress ca sa pot lucra la parametri normali. Si cum nici o situatie precum cele enumerate mai sus nu vine singura, evident mi-e dor de cafea in exces si sa nu uit tigari. Cred ca daca as lucra, as vrea sa lucrez non-stop, sa fiu un mic stress, un mini aparat de consumat cafea, o gaura neagra a cafelei, un invers al expressorului. La care daca mai adaug si tigari… rezulta o locomotiva pe aburi, de cafea evident.

Trecand peste neajunsurile provocate de vreme vreau sa va spun ca am stat o buna perioada de timp despartiti, noi aPRès nous-ii. Si abia astept sa vina momentul reintregirii echipei, din nou de nedespartit, mi-e dor de cea care ma strange in brate noaptea cand dorm, de fata care cred ca este noul Dr. Quinn, de micutza noastra aiurita si in ultimul timp funny as hell si sa nu-mi uit camaradul la paharele de bere de pe Motoare. Daca ne-ar filma cineva pe toata perioada desfasurarii O.C. am breveta un nou Reality Show de mare succes. Daca cineva ar filma toate echipele atunci as vrea sa am drepturi de autor asupra acestei idei. :D
Sa nu uit, sa nu le uit pe fetele noastre si pe Aia mica: aliatii nostrii pentru care vom da tot ce avem mai bun din noi. Nicoleta si Irina va salutam si abia asteptam sa ne intalnim cu voi (cs cs). Dealtfel, nu in ultimul rand, ca sa nu vorbim despre ultimii, Juniors si aPRo.zar va scoatem la bere. Sau ne scoateti voi. Sau? Poate?
PS: invitatia la praji inca e valabila. :D
Numai bine si rau la nimeni, s-aveti parte de momente de liniste productive!

Vio

aPRès nous va ureaza Sarbatori Fericite!

Fetele! Dans!

Asa incepe ziua de azi. Si cand zic Fetele! ma gandesc la noi si la Asta mica. Trebuie sa-i facem ceva. S-o facem faimoasa. Momentan ma simt ca un tatic cu o fetita mica, nu prea frumoasa, nu prea cunoscuta, nu prea nimic. Pe de o parte ma gandesc sa facem din ea o mica stea, o mica Cleopatra Stratan… a, stati, e deja luata ideea asta. Poate sa-i dam alt nume, sau poate… Oare Cleopatrei Stratan i-ar placea masinuta asta? S-ar plimba cu Gheorghita “pe centru”? Oare lui Gheorghita i-ar placea atat de mult incat sa scrie pe blogul lui? Gheorghita stie sa scrie? Cleopatra sa citeasca? Prea multe intrebari.

Pe de alta parte ma gandesc la public. Mi-e cam greu, pentru ca si eu ma incadreaz in target, cu varsta. S-o fac sa-mi placa doar mie? Doar noua? Am fi subiectivi si nu am acoperi prea mult public. Detasare, gandire strategica, think outside the box, focus (stie ea) people, focus! Prea multe intrebari din nou si de data asta si semne de exclamare.

Back to basics.

Ma bucur ca am facut multi ani de scoala, mult profil real. Ma face sa gandesc tehnic si exact, uneori. Ia sa vedem ce avem aici: o masinuta, frumusica, dragutica, trendy, cool, urban culture, o echipa din 5 oameni care se iubexecs si o necunoscuta. In mintea mea ar arata cam asa: Aygo by TOYOTA + aPRès nous + Necunoscuta = Awarness * Tineri * 30/100. Excelent. Se ia fiecare componenta, se analizeaza, se fac *artificii matematice* si poate gasim solutia.

Cand zic Dans! ma gandesc la noi, ne miscam si noi mai cu talent? Abia astept sa ne intalnim toti, sa reintregim echipa, povestile, glumele, balconul unde fumam, patul Dianei, berea din Laptarie, plimbatul cu metroul (Metrorex – cs cs), cs cs-ul tuturor, poate-ul fiecaruia cu care am molipsit multi prieteni. Sa nu uit: mi-e dor sa coloram foile cu pixurile, poate sa ne scriem pe maini unul la celalalt cate ceva si sa ii facem poza, sa raman momentul imortalizat… sa nu ma abat de la firul epic… sa coloram foile in stil jurnalistic :D in urma unui brainstorming reusit. Sa facem iarasi nopti albe si dimineti frumoase, zile pline si seri cu bere.

Hai sa nu ne gandim la nimic sa fim niste baloane umplute cu heliu care se indreapa catre nicaieri, sa ne lasam purtati de val, sa ne bucuram de Sarbatorile Pascale, de cozonaci cu vin si oua rosii. Sa simtim vacanta. Este destul timp, ne trebuie o sclipire de moment si in 10 minute se termina totul.

Prieteni mi-e dor de voi in Cluj, in Bucuresti, in Brasov.

Si cand zic prieteni ma gandesc la aPRès nous, la Juniori si la aPRo.zar in acelasi timp. Si nu in ultimul rand la cei pe care i-am cules intretimp :D se stiu ei care.

xoxo

Semnat Vio

I go! Asta mica va fi memorabila.

In primul si in primul rand aPRès nous are client! Si, contrar aparentelor, nu este un client mic. Este o “ea”, este frumoasa, are forme placute si este destul de puternica incat sa ma duca in spate. O cheama Aygo, iar numele de familie este Toyota. O familie destul de mare, cu renume. Noi o sa o numim de acum, sugestiv, Asta mica, fara nicio legatura cu marimea, insa. Ce trebuie sa facem noi? Desi este evident, foarte pe scurt, totusi voi trece in revista brief-ul: o vom face pe Asta mica prezenta printre optiunile tinerilor intre 20-35 care vor sa achizitioneze prima lor masina, pe banii si pe spinarea lor. Avand in vedere ca piata automobilelor nu este tocmai saraca in optiuni, vom avea o sarcina destul de solicitanta (acum simt ca trebuie sa urmeze un cliseu), dar noi suntem pregatiti pentru aceasta provocare.
Trecand peste toata uimirea de dupa aflarea vestii calificarii in finala, acum doua zile aPRès nous s-a reunit in efectiv aproape complet, Moksha, din motive obiective nefiind prezenta, dar stim ca ne-a iubit si ne-a sustinut si a fost astfel langa noi aceste doua zile petrecute in Bucuresti. Motivul vizitei a fost intalnirea cu al nostru client. Dupa o mica “plimbare” in cautarea locului de intalnire am ajuns la destinatie si a urmat o intalnire in care ne-am destins vazand ca suntem pe gustul clientului (loc de inserat emoticon cu moaca mandra). Noi, la randul nostru, suntem mai mult decat multumiti de client, de asemenea suntem multumiti si de Asta mica, mai ales eu, care, trebuie sa imi exprim multumirea vis-a-vis de faptul ca are mult loc in spate (prin mult inteleg: chiar mai mult decat in Logan, spre exemplu). Da, a urmat un mic test-drive, ca sa vedem ce poate Asta mica. Si poate.

Abia asteptam sa ne vedem in efectivul complet pentru mult prea necesara munca pe brief. Pana atunci fiecare aduna, cauta, noteaza orice informatie sau idee buna si, bineinteles, strange bani pentru urmatoarele drumuri. Totusi, suntem studenti!

Paul

Atacantul de pe banca.

Back in business! La Olimpiadele Comunicarii direct de pe banca. Nu ma refer in niciun caz la sectorul financiar, ci la sectorul acela mult prea mentionat in grupajele de stiri sportive si anume fotbalul. De ce fotbalul? Deoarece fotbalul a dovedit-o in nenumarate randuri: rezervele sunt, de multe ori, mai bune decat titularii (patronii de cluburi care se baga peste capul antrenorului si fac echipa stiu de ce). Sunt cu atat mai bune daca marcheaza goluri tarzii, care castiga meciul, goluri care aduc cupe, goluri care aduc campionate, goluri care salveaza postul antrenorului, goluri, de ce nu, antologice! Nu ne bucuram de problemele altora, caci puteam fi noi in locul lor! Dar bineinteles, ne bucuram de o sansa. Si ce sansa! Si imi era atat de dor de echipa… Cum ii ziceam lui z00p (Vio) acum o saptamana: as da oricand RATUCul pe Metrorex. Doar ca nu credeam ca atat de repede!

M-am urcat pe tren chiar dupa ce am aflat vestea de la Diana. Ma sunase cand tocmai se terminase cursul la care eram si m-am putut manifesta in voie. M-am grabit sa fac un mic bagaj pe langa laptop si sa ma arunc in tren. Nici nu stiu daca mi-am luat tot… Nu conteaza!

La un moment dat ma resemnasem doar cu participarea la prezentarile publice ca si spectator, dar si cu participarea la festivitatea din 16, unde, impreuna cu coechipierii mei, speram sa ne revedem prietenii din aPRozar si din JUNIORS. Parca stiam eu ceva. Parca imi spuse Moksha ceva. Parca glumeam aiurea cu z00p, Ohwanna si Kinky ca ne vom vedea impreuna poate chiar mai repede decat am fi sperat. Parca nu mi-am inchis televizorul… Draci! Lasa, prea tarziu acum… Ne verificam crampoanele, aratam arbitrului de rezerva numarul de pe tricou, acesta anunta schimbarea. Mai verificam o data crampoanele, dam jos inelele, sarutam cruciulita de la lantisor, o punem inapoi, frumos, sub tricou, atingem linia de la marginea terenului, facem o cruce, salutam respectuos echipa care iese, mai facem o cruce si ne luam in primire postul de pe teren.

(post scris pe tren | traiasca telefonul mobil)
Paul

JUNIORS aPRès nous in aPRozar

Ce bine dormeam.. Sunase ceasul. Fetele imi spun ca, de fapt, sforaiam. Era de la oboseala, sunt sigur! Asadar se cerea un dus, o proba de costum si rapid trebuia sa zburam pe usa. Din Dristor pana in Aviatorilor cca. 30 de minute, iar din Aviatorilor pana in Piata Presei Libere inca vreo 20 de minute. Ajunsi la locul faptei, la Centru, am constatat ca suntem primii, asa ca socializarea a mai trebuit sa astepte putin. Foarte repede a trecut timpul, era 10 fara cateva minute si urma sa intram. Inainte de toate i-am invitat pe cei de la aPRozar la o terasa si un pahar de plimbare prin Herastrau, imediat dupa ce terminau si ei. N-am avut emotii, ne-am stapanit, a fost chiar bine pana in acel punct. Am intrat, ne-am prezentat tripletii (si prin tripletii vreau sa zic tripletii), dar in purul stil ardelenesc, molcom si domol, nu a prea decurs totul asa cum ne-am fi dorit noi. In socializarea de dupa, i-am racolat si pe cei de la JUNIORS care tocmai scapasera, la randul lor, “de sub ghearele fiorosilor membrii ai juriului”.

Ce sa fi facut in minunata dimineata de 8 aprilie 2008, imediat dupa preselectia de la proba de PR la Olimpiadele Comunicarii? Se cerea o bere si bere avea sa fie.

Concluzii? Am facut-o si pe asta! Olimpiadele Comunicarii 08 au fost bifate, din punctul nostru de vedere nu au fost zile pierdute, ne-am format ca echipa si ceea ce conteaza mai mult este ca nu ne dam batuti. Gandire strategica? Hai, a fost din plin, iar pasii gresiti ii stim, de asemenea. Suntem prunci, mai e de invatat mult pana sa facem totul la perfectie sau cel putin atat cat trebuie de bine. Zambete sterse? Nici vorba. Entuziasm stins? Nicidecum! Nu in ultimul rand, salutari si mai ales felicitari echipelor aPRozar si JUNIORS, dar si celorlalte echipe calificate in finala, din partea aPRès nous.

Paul

aPRès nous (se) prezinta

In ordinea de mai jos:

Diana DRAGOMIR – Strategic Planner

Fac clătite bune. Deţin multe categorii de sentimente.Vorbesc/râd mult şi mai mereu (nu ştiu care dintre ele o fac mai des). Îmi place să mă implic/complic. Sunt dependentă de prietenii mei. Iubesc deadline-urile.Când am ţigări nu am brichetă şi invers. Sunt un copil. Exist. Vreau să fiu”ea”.

Oana IOJA – PR

Îmi plac oamenii. Îmi place de mine. Îmi place de tine. Îmi place să înţeleg. Să ştiu. Despre mine. Mai multe despre tine. De întrebări încerc să uit. Am răspunsuri. Simt. Încerc să zâmbesc.

Paul LAPUSAN – Copywriter

Sunt creativ ca un director de creaţie încă neangajat, iniţiez urmăriri de mare viteză cu ideile pierdute. Când nu mă uit la desene, desenez, când nu mănânc, fac de mâncare, când nu mă uit la fotbal, îl joc, iar când nu scriu descrieri personale, le citesc.

Lavinia UNGUREANU – Event Planner

Floare de lotus cu o mie de petale. Născută din pasiune, crescută din iubire, cultivată din dorinţă, educată cu ambiţie, transformată cu hotărâre, colorată cu optimism, luminată cu inteligenţă, udată cu creativitate , ofilită din negare, uscată din tradiţie, renăscută din pasiunea de a crea!

Viorel DRAGOMIR – Designer

Comunicator politehnist, consumator de aer românesc, mâncător de cartofi, băutor de bere semi-profesionist şi băutor serios de cafea, fumător din placere.

Echipa aPRès nous saluta cu respect Olimpiadele Comunicarii.

Blogging-ul – The latest fad!

Scrisul – elibererare de obsesii, atenuare a unei stari, informare sau doar multa aberare. Te poti lovi de toate doar citind cateva bloguri. Ce e trist? Ca ultima caracteristica e si cea mai des intalnita. De ce? Blogging-ul a devenit o moda. Pentru a fi cool nu trebuie decat sa insirui trei randuri de cuvinte, chiar si fara pic de consideratie fata de cititori. Prostul gust, lipsa de bun simt si chiar prostia pe care am citit-o printre nenumarate randuri m-au indepartat de aceasta forma de comunicare.

Dar, interesul capilor de la Olimpiade pentru fiecare participant al sau m-a facut sa reactionez prompt si cu respect sa imi spun parerea. 

Oana

Albe vs Negre | 2-3. (2-2 la pauză).

Odată cu factura de mobil, neplătită, am descoperit în portmoneul meu din piele de coapse de suricate o invitaţie la deschiderea unui nou pub, aici, în Cluj. Bine… ratasem deschiderea cu vreo 3 luni. Important era că nu trebuia să stau acum la coadă să intru. A se nota ca bila albă #1. Abia ajuns acasă după încă o şedinţă de intens teambuilding (acum fără bere în timpul serviciului ca să nu mă “acuze” iar echipa GimmeFive ) urmată mai apoi de o şedinţă de team-împreună-dormind-ing şi de team-împreună-trezit-ing, brusc, din cauză că nu mi-am pus telefonul pe silenţios (greşeala mea!) … mi-am uitat ideea. A se nota ca bila neagră #1. Aşaaaa!!! Mi-am amintit! Ce ţi-e şi cu nopţile astea nedormite, dom’le… Aşadar, revenind: M-am dus în respectivul local. Trebuia. Doar ca să arăt că sunt bărbat, mi-am luat o bere caldă carte captivantă, acum, înainte de amiază şi m-am pus să vizitez blogurile prietenilor (nu ale concurenţei) înscrişi la OC. Foarte tari unii, alţii foarte slabi, am adăugat mulţi în reader, de acum dimineţile mă voi delecta şi cu delicioasele lor redactări şi relatări. Constructivă, această participare la OC. A se nota ca bila albă #2. Căşti, Mircea Badea cu a sa mirobolantă emisiune, “În gura presei”, în reluare, pe site, câteva bloguri, câteva reprize de râs singur, câteva reprize de ochi care se uitau ciudat la mine… Seci, elevii ăştia care trag cu chiulu’. Fir-aţi voi să fiţi! Viitorul României şi ei încă nu reuşesc să treacă de perioada “emo”. Parcă îl şi văd pe Cioroianu sau Năstase sau Careomaifi, cu blugii rupţi în fund şi-n genunchi, cu un lanţ de pleu atârnând de la curea, dând mâna cu regele Spaniei arătându-i pe urmă Maiestăţii Sale semnul OK. A se nota ca o bilă neagră #2. Trist.

Fiindcă doar la reciclare mă gândesc de când am început să lucrăm pentru OC, am în geanta căteva pungi de plastic şi câteva hârtii de aruncat. Doar un punct de colectare selectivă îmi mai trebuie.. Plus câteva usb-uri, cabluri şamd. Sunt foarte puţine locuri pentru colectare selectivă, sincer să fiu. Aşadar aceasta se va nota ca o bilă neagră #3.

aPRès nous azi s-a apucat de mers pe ici pe colo, urmând să ne revedem cu to(n)ţii la destinaţia finală. (nu se punctează cu nicio bilă, faza s-a petrecut după fluierul final.)

Paul

Poftim Matasel

Ne calificam? E? E? (imi vine sa rad stand singur la masa, in bar, pe laptopul fratelui meu, doing stuff…)

sau aici.

Iata ca mai avem putin, pregatirile pentru atacarea varfului K1 sunt aproape gata si in ziua in care ne vom intalni cu soarta vom fi pregatiti! Vom nimici tot ce ne sta in cale! Vom trage cu dintii ca sa ajungem acolo sus!
Pana atunci… vom face ce stim sa facem mai bine: vom framanta la aluat pana “curge apa din grinda”, vom dansa Macarena pana vom ajunge sa se faca un concurs de dans cu numele noastre, vom face tot ca sa impresionam pe toata lumea. Subit ma gandesc la o buza umflata si la pozitia ghiocelului, dar cred ca nu am de ce.

Camarazi! La pixuri, tastaturi si imprimante! Avem o Olimpiada de purtat!

Semnat, Viorel

Sa fie lumina!

Asa a zis cineva, si am aprins becul! :D

Asa se face ca dupa o zi ploioasa, o tura pana la magazin dupa cartofi si c*l@, dupa ce ne-am stors inca putin ramasa materie cenusie normala pe care o mai avem, dupa ce i-am cantat “La multi ani!” (pa-ram-pam-pam) sustinatoarei noastre infocate, dupa ce am fost “pimped-out”, dupa ce am desenat o schema, dupa ce ne-am pus la somn, dupa ce am iesit in fuga din camera si am daramat aproape toate hainele de pe holul Laviniei si am ciufulit toti papucii care erau pe acolo (era intuneric), am zis-o, am desenat-o si apoi am visat-o. Era ea, strategia mult dorita, mult ravnita, mult prea pretioasa, multpreafericita, prea simpla strategie! Si toate lucrurile acestea minunate intr-un singur post.
Se facea ca eram ocupat, restul echipei fiind la fel de ocupata, cu toate astea ne-am propus sa ne intalnim pentru a lucra, evident, pentru brief. Asta dupa ce m-am mutat, (parca da… atunci m-am mutat) si mi-am revazut si un sfert de familie, si mi-am facut rucsacul, fiind una din acele zile in care iti dai seama ca nu ai casa dupa faptul ca ai tot ce iti trebuie indesat intr-un rucsac. Nu are rost sa enumar sosete de schimb, periuta de dinti, tricou s.a.m.d., pentru ca puteti ghici. Revenind la subiect, ploua. Ploua foarte urat, una din serile care vrei sa nu existe in viata ta sau una din serile in care iti doresti sa schimbi geaca de ski cu un tricou, am urcat in taxi, “Mehedinti 54, va rog!”. Zis si condus! Si ne era foame, cu toate ca inca nu ne adunaseram toti. Fie. Ne-am intregit, poftele au fost satisfacute dupa un drum la magazin cu speranta ca este non-stop. Speranta a fost ucisa! Traiasca norocul! Era inca deschis. Cartofi/C*l@/Cabanos. Printre cartofi prajiti, instalarea wireless-ului si tigari fumate pe balcon si in bucatarie, ne mai gandeam din cand in cand si parca eram un stol de rate: din cand in cand, unul dintre noi mai macanea cate o idee. Se pare ca nu aveam glas decat pentru atat. Si am mancat. Si ne-a revenit glasul. Hai si cu cafeaua si ne-a plecat si somnul.

Ne apucam de treaba! O tigara si incepem. Ne-am dezbatut cat ne-am dezbatut si am zis ca-i timpul sa facem o pauza. Zis si facut! “Dar nu povestim despre proiect cat timp fumam!” Vezi sa nu! Toata noaptea nu ne-au tacut guritele. Dupa destule pauze de tigara cred ca ne-am gandit sa mai facem pauza de la fumat si sa mergem dincolo… sa luam o pauza. Pauza sa fie. Incredibil cum pare ca lucrul nostru consta din 85% pauze… este, totusi, o iluzie! Lucrurile nu stau chiar asa! Cred ca-i cea mai productiva perioada din noapte. Dupa discutii lungi, tigari prea multe si impartire pe camere ne-am dus la somn. N-a durat mult si-am sarit din pat. Mers pe intuneric, pe jumatate adormit, pe trei sferturi in echilibru, mi-am luat avant catre cealalta camera: lumina, foaie, pix! Check. Patrat, sagetuta! Check. O geniala idee a luat viata! Stins lumina, somn. Check. Dar stai, surpriza… uncheck :)) Au venit peste noi, ne-am vorbit si ne-am dezbatut, apoi ne-am re-dezbatut, imi venea sa dau cu papucul de casa dupa Paul, dar intr-un final a tras concluzia si a plecat. SOMN! Da, in sfarsit somn. Lupta a fost grea, dar incununata cu succes.

Semnat, Viorel

Cinci minus cati egal patru?

Dupa ce ne-am miscat haotic precum moleculele timp de cateva zile ca sa reusim sa trimitem inscrierea la termen, acum parca ne e dor de miscarea noastra browniana de saptamana trecuta. Noroc ca avem chipuri, ca altfel nu stiam nici care e care, numele complete nu ni le mai stiam de mult, mergeam pe porecle, prenume modificate fonetic sau, in cazuri de maxima disperare, “ba!”, indiferent de genul celui chemat la datorie. Aseara s-a derulat episodul #2 din “Teambuilding intr-o camera din Caminu’ Paishpe”, unde, spre rusinea mea, nu am avut rol de jucat.. Oboseala m-a terminat, drept rezultat am stat acasa si am comunicat cu echipa-mi de la distanta. Dulcele somn m-a doborat pe birou. Da.. am adormit pe birou. Iar. Trebuia sa fiu inteles, fiindca saptamana trecuta bausem atatea beri citisem atatea carti, incat acum era necesara si odihna.

Pe ritm de tango. (remixat, ca sa nu fiu chiar snob)

Asadar, a 7-a zi m-am odihnit.

Paul